BERD finanţează cu 10 milioane de euro fondul de capital de risc GapMinder II, care va investi în România

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat joi că a decis să sprijine fondul de capital de risc GapMinder II cu o investiţie de 10 milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei financiare internaţionale, informează Agerpres.
GapMinder II este un fond de capital de risc gestionat de firma românească GapMinder şi care investeşte în companii de înaltă tehnologie din România şi Europa Centrală, care se extind la nivel internaţional. Investiţia BERD va sprijini unul dintre primele fonduri de capital de risc din România să îşi pună la punct un portofoliu diversificat şi să furnizeze capital în primele etape de dezvoltare a companiilor de înaltă tehnologie, ceea ce permite dezvoltarea sectorului de tehnologie şi ecosistemului de capital de risc din România. Fondul GapMinder Fund II va face investiţii de equity şi quasi-equity în start-up-urile de tehnologie din regiunile BERD, în principal în România dar şi în Bulgaria, Croaţia, Republica Moldova, Serbia şi Slovenia. “Suntem mândri să încheiem un parteneriat cu GapMinder pentru a sprijini creşterea companiilor de înaltă tehnologie din regiunile BERD. Investiţia noastră va contribui la dezvoltarea unor pieţe de capital de risc sustenabile din economiile noastre şi va accelera tranziţia lor digitală”, a declarat directorul pentru fonduri equity de la BERD, Anne Fossemalle.

BERD este unul dintre principalii investitori instituţionali din România iar până în prezent a investit 10,9 miliarde de euro prin 524 proiecte în ţară, concentrându-se pe finanţarea infrastructurii şi dezvoltarea sectorului privat şi a pieţelor de capital.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *