Suma este mult mai mare decât în anii precedenți

Românii au cheltuit 3,3 miliarde de euro pe vacanţe în străinătate în primele cinci luni din acest an, în creştere cu 6,5% faţă de perioada anterioară, arată datele de la BNR.

Nimic nu mai domoleşte după pandemie şi după ridicarea restricţiilor „foamea“ românilor de-a merge în vacanţe în afara ţării, nici inflaţia, nici creşterea dobânzilor şi nici războiul de la graniţă, conform Zf.ro. Mai mult, din martie anul acesta românii au bene­ficiat şi de avantajele spaţiului Schengen pe cale aeriană, adică de trecere fără control de paşapoarte. Traficul este impulsionat de această măsură dat fiind că se reduce timpul petrecut în aeroport cu formalităţile de control. BNR publică lunar contul curent al balanţei de plăţi (intrări şi ieşiri) în servicii, iar cele mai recente date arată că deficitul balanţei din turism s-a adâncit la 1,6 miliarde de euro în primele cinci luni, faţă de 1,3 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *