Carnea de miel s-a scumpit masiv

Există riscul amplificării unor fenomene de speculă deşănţată pe piaţa cărnii din Grecia, ca urmare a creşterii fluxului turistic şi a cererii de carne pentru sărbătoarea din 15 august în condiţiile în care pesta micilor rumegătoare afectează mai multe regiuni din Grecia, ducând la o creştere masivă a importurilor din statele vecine, notează publicația greacă Oikonomikos Tachydromos, citată de Rador Radio România.

Deja piaţa din Grecia este deservită de ovinele şi caprinele importate exclusiv din România, care este afectată, la rândul ei, de pestă (au fost omorâte circa 230.000 de ovine şi caprine) şi Spania, la preţuri mult mai ridicate comparativ cu anul trecut. În această perioadă, nu există carne de capră şi de oaie de provenienţă grecească din cauza măsurilor restrictive şi a interdicţiei de deplasare şi sacrificare a animalelor în abatoare, interdicţie aflată în vigoare de la sfârşitul lunii iulie şi prelungită până la data de 19 august. Crescătorii de animale din Grecia acuză că în timp ce sacrificarea animalelor este interzisă pe teritoriul Greciei, este permis importul de animale gata sacrificate din regiunile “curate” (neafectate de pestă) din România.

După cum a avertizat Dimitris Moschos, vicepreședintele Asociației Elene pentru Creșterea animalelor, în declarațiile sale anterioare către Oikonomikos Tachydromos, „dacă pentru 15 august, rămân în vigoare măsurile care prevăd că noi, crescătorii, nu putem sacrifica animale, de unde vor fi mieii care vor fi comercializaţi pe piaţa grecească? Vor fi carcase care vor veni din România, pentru că importurile din această țară continuă. România spune că livrează în Grecia din zonele sale curate. Dar noi nu putem sacrifica de aici, din zonele curate, precum Macedonia de Vest, pentru a trimite măcelăriilor. Unde e logica aici? Carne de capră şi oaie din România şi Spania Piața din Grecia este complet dependentă de importuri, iar la nivelul comerțului angro au început deja să se înregistreze lipsuri, deocamdată la scară mică, ce ar putea crește în zilele următoare, potrivit unor factori de pe piaţă. „Totul va depinde de evoluția bolii la animale”, spun producătorii și comercianții.
Este relevant faptul că în lista de prețuri angro postată de Organizația Piețelor Centrale și a Pescuitului (OKAA), nu există prețuri pentru carnea greceasă de miel, capră și oaie, deoarece se spune că „nu este disponibilă”. În același timp, însă, mieii din România se vând cu preţuri între 9,50 euro/kg şi 11 euro/kg, în condiţiile în care prețul angro de anul trecut era între 8 şi 8,80euro/kg, iar cei din Spania se vând și mai scump, cu prețuri cuprinse între 9,70 euro/kg și 11,20 euro/kg.  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *