Category Actualitate

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti a ajuns joi la un maxim istoric de 18.385 de puncte

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti a ajuns joi la un maxim istoric de 18.385 de puncte
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, a înregistrat joi o creştere cu 0,70% faţă de şedinţa precedentă, ajungând la un maxim istoric de 18.385,28 puncte. Rulajul a depăşit de 94,4 milioane de lei, respectiv 18,9 milioane de euro, din care 89,6

Va fi un efect asupra pasagerilor, o uşoară reticenţă

Va fi un efect asupra pasagerilor, o uşoară reticenţă
FlyLili a anunţat că nu mai poate începe zborurile directe din 20 iulie, de pe Aeroportul Internaţional din Sibiu (AIS), către Germania, Italia şi Spania, ceea ce ar putea afecta încrederea pasagerilor în această nouă companie aeriană, susţine directorul general al AIS, Marius Gîrdea. Noua companie aeriană menţiona marţi într-un comunicat de presă că "zborurile

Românii nu au încredere în economia națională, dar sunt siguri pe portofoliile lor de investiții (analiză)

Românii nu au încredere în economia națională, dar sunt siguri pe portofoliile lor de investiții (analiză)
În România, am asistat la o decelerare bruscă a inflației în ultimele două luni, inflația anuală scăzând la 5,1% în mai, după o creștere la începutul anului indusă de deciziile guvernului de a majora taxele. Cu toate acestea, pentru investitorii individuali români, inflația rămâne principala preocupare, potrivit celui mai recent sondaj eToro Retail Investor Beat.

Se introduce de la 1 ianuarie 2025

Se introduce de la 1 ianuarie 2025
Premierul Marcel Ciolacu arată faptul că această creștere a salariului minim, de la 1 iulie, este doar o nouă etapă pentru implementarea salariului minim european, care va fi introdus de la 1 ianuarie 2025. Salariul minim european va fi aproximativ jumătate din salariul mediu pe economie. ”Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul

Ministrul Economiei dă ultimele date despre drona care poate fi produsă în totalitate în România

Ministrul Economiei dă ultimele date despre drona care poate fi produsă în totalitate în România
Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, a avut o întâlnire cu conducerea BlueSpace Technology, unde spune că a văzut lucruri care i-au întrecut așteptările, inclusiv o dronă care poate fi produsă în totalitate în România. „'Viziunea companiei noastre este de a dezvolta și produce local, în România, soluții și produse de înaltă tehnologie și inovație'. Așa

Doar astăzi au deschis 60 de noi magazine

Doar astăzi au deschis 60 de noi magazine
Reţeaua de magazine de proximitate LaDoiPaşi - franciză dezvoltată de METRO România - a deschis 60 de magazine într-o singură zi, depăşind astfel pragul de 2400 de magazine. ”Reţeaua de magazine de proximitate LaDoiPaşi - franciză dezvoltată de METRO România - a deschis 60 de magazine într-o singură zi, depăşind astfel pragul de 2400 de

Euro va sări de 5 lei, iar prețurile vor scădea lent, avertizează analiștii financiari / Ce-i așteaptă pe românii cu rate la bancă

Euro va sări de 5 lei, iar prețurile vor scădea lent, avertizează analiștii financiari / Ce-i așteaptă pe românii cu rate la bancă
Analiştii financiari din cadrul asociaţiei CFA România estimează că leul se va deprecia până la un curs mediu de 5,0605 lei/euro în următoarele 12 luni, în timp ce rata anticipată a inflaţiei va înregistra o valoare medie de 5,45%, în scădere de la 5,73% în exerciţiul anterior, scrie Mediafax. Datele colectate de CFA în luna

România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro

România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro
România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene, în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă şi luând în considerare factorii relevanţi suplimentari pentru convergenţa şi integrarea economică, se arată într-un comunicat publicat, miercuri, de Executivul comunitar. Concluzia este prezentată în Raportul de convergenţă din 2024, care evaluează

Încălzirea globală va afecta economia mondială, dar nu și turismul din această vară (analiză)

Încălzirea globală va afecta economia mondială, dar nu și turismul din această vară (analiză)
Incendii de vegetație în Grecia și în Statele Unite, temperaturi de peste 50 de grade, furtuni violente, grindină, sunt doar câteva efecte ale încălzirii globale, vizibile în prezent. Mai mult decât atât, un studiu recent estimează că, în viitor, creșterea temperaturilor globale ar putea afecta puternic PIB-ul mondial și, în cele din urmă, portofelul fiecăruia.