recunoscută ca fiind unul dintre cei mai mari criminali din istoria țării noastre

România a cunoscut de-a lungul istoriei sale numeroși criminali în serie, printre care se numără faimoșii Râmaru și Terente, dar și figura controversată a Babei Anujka. Istoria acesteia din urmă este deosebit de ieșită din comun și merită explorată în detaliu.

Baba Anujka s-a născut în 1837, pe numele real Ana Draxin, iar cea mai mare parte a vieții a trăit-o în Banatul sârbesc. Poveste de dragoste cu final dramatic Potrivit anchetatorilor, Baba Anujka s-ar fi îndrăgostit, în tinerețe, de un tânăr ofițer austriac care ar fi părăsit-o ulterior și i-ar fi dat sifilis. Femeia era săracă și n-avea bani de tratamente, astfel că s-a simțit nevoită să învețe singură să-și prepare „medicamentele”. După ce a reușit să se trateze, a înțeles că poate face bani buni din astfel de leacuri, astfel că și-a construit un adevărat laborator de leacuri salvatoare.

Inițial, Anujka avea reputație de vraci, sute de oameni apelând la ea pentru a-și trata problemele de sănătate. Mai tâziu, Baba Anujka pare să fi suferit probleme psihice, cel mai probabil urme ale sifilisului, dezvoltând o ură puternică față de bărbați. Așa a ajuns să dezvolte tot felul de leacuri care să-i ajute pe bărbați în dragoste. În realitate, poțiunea oferită acestora era una ucigașă, conținând arsenic, mercur și seminte de tatula (plantă etnobotanică).
Arestată, dar a scăpat în lipsă de probe Baba Anujka a fost arestată pentru prima dată în 1914, dar a scăpat în lipsă de probe. 14 ani mai târziu, a ajuns din nou după gratii după ce polițiștii au primit mai multe plângeri. Greşeala a fost faptul că într-unul dintre cazuri, băutura nu a fost preparată de însăşi Baba Anujka, ci de o asistentă. Leacul nefiind la fel de puternic, victima a apucat să consulte un medic înainte de moarte. În urma anchetei, procurorii au descoperit că aceasta a ucis de-a lungul timpului în jur de 150 de oameni. În 1928, anchetatorii au condamnat-o la 15 ani de muncă silnică. Nu a reușit să stea în închisoare decât opt ani, fiind considerată prea în vârstă pentru asta. Graţiată în 1936, după opt de detenție, la vârsta de 100 de ani, Baba Anjuka a murit doi ani mai târziu, scrie gadgetreport.ro. Femeia a avut 11 copii, dintre care doar unul a reușit să supraviețuiască până la vârstă adultă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *